Partidul National Taranesc, unul din partidele principale din perioada interbelica, s-a format in 1926, prin fuziunea Partidului Taranesc din Vechiul Regat cu Partidul National Roman din Transilvania. Aceasta fuziune a restabilit oarecum vechiul echilibru bipartit in viata politica a Romaniei. Noul partid reunea in jurul sau largi segmente ale centrului spectrului politic pentru a se opune liberalilor.
Partidul Taranesc, infiintat la Bucuresti la 18 decembrie 1918, avea ca presedinte pe Ion Mihalache. Obiectivul sau principal era rezolvarea problemei agrare. Partidul National din Transilvania, consud de Iuliu Maniu, era reprezentantul tuturor categoriilor sociale ale populatiei romanesti din Transilvania. Era sustinut de taranime, de intelectualitate, de burghezia bancara si industriala, care dupa 1918 se simtea amenintata de oligarhia financiara liberala din Vechiul Regat.
Conducatorii celor doua partide au depasit in 1926 diferentele ideologice si politice. Aceasta era singura solutie pentru realizarea unui partid capabil sa-i inlocuiasca pe liberali la putere. PNT a promis sa completeze Constitutia cu garantii explicite precum libertatile civile si drepturile politice si sa descentralizeze administratia.
Desi aveau o baza de masa mult mai larga decat liberalii, national-taranistii au guvernat putin (1928-1931 si 1932-1933). Ei nu au reusit sa se impuna ca un autentic si eficient partid de guvernamant. Liderii lor, desi admirabili din punct de vedere moral, erau lipsiti de abilitatea politica a liberalilor. PNT a comis mai multe greseli tactice: a acceptat revenirea in tara a principelui Carol (1930) sau a incheiat pactul de neagresiune electorala cu legionarii (1937).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu