Din cate se pare Nero dorea ca numita Poppea Sabina sa devina amanta sa.
Cum legile decentei din acele timpuri cereau ca ea sa fie casatorita, Nero ii
cere lui Marcus Salvius Otho sa se casatoreasca cu ea. Tacit povesteste ca Poppea era o femeie
extrem de frumoasa si inteligenta, careia nu-i lipsea nimic in afara de
onestitate. In aceste conditii Otho se indragosteste de ea si refuza sa ii faca
pe plac lui Nero, care dupa amenintari si presiuni si vede constrans sa anuleze
nunta si sa il trimita pe Otho sa guverneze indepartata provincie Lusitania
(aflata in Portugalia). Poppea era o
femeie ambitioasa si a inceput sa ii
ceara lui Nero sa o faca imparateasa, in conditiile in care Nero era casatorit
si avea o relatie rece cu sotia sa. Claudia Octavia, sotia lui Nero, era iubita
de popor si de pretorieni, era protejata de Seneca, de Burro si mai ales de Agrippina
Minor Iulia (mama lui Nero). Poppea, pentru a obtine ceea ce dorea, il impinge
pe Nero sa elimine obstacolul principal – sa isi ucida propria mama.
In timp ce participa la sarbatorile Minervei de la Baia, Nero a invitat-o
pe mama lui sa i se alature. A trimis deci o nava la Anzio sa o aduca la
Pozzuoli. In timpul calatoriei, pardoseala navei se prabuseste, dar Agrippina
reuseste sa se salveze innotand. Sfatuit de Seneca si Burro, Nero decide sa o
ucida oricum, inainte ca stirea „accidentului” sa se transforme intr-un scandal
si trimite asasini platiti pentru a o elimina. Dupa acestea, Nero a trimis o
scrisoare Senatului, in care afirma ca mama lui a complotat impotriva sa, dar
apoi plina de remuscari s-a sinucis. Desi cunosteau adevarata poveste senatorii
au dat dovada de lasitate si au pornit manifestari de fericire si momente de
rugaciune pentru a multumi zeilor ca au fost scapati de tradatoare. Mergand la
Campidoglio si vazand manifestarile de fericire, Nero a declarat ca nu mai are
nevoie de ajutoare, iar la putin timp (in 62 d.Hr.) Burro, favoritul Agrippinei
isi gaseste sfarsitul. Moartea acestuia ar fi fost pusa pe seama unor probleme
de sanatate, insa multe persoane il vedeau pe Nero vinovat. Un alt incident din
anul 62, l-a avut protagonist pe Nero, instigat de Poppea, incident care se
termina cu uciderea sotiei sale Octavia. Si dupa acest incident „curajosul”
Senat declara zile de sarbatoare. In acea vreme insa senatul era la un minim
istoric in ceea ce priveste autoritatea si nu era format din patricieni, asa
cum se obisnuia.
Ultimele farame de simpatie pentru Nero aveau sa dispara intr-un incident
care a ramas faimos peste secole: incendierea Romei. Intr-o noapte cu luna
plina, intre 18 si 19 iulie 64, un incendiu pornit din zona Circo Massimo s-a raspandit in toata
Roma, fara a putea fi izolat. Strazile inguste si edificiile din lemn au cazut
cu usurinta prada flacarilor. Teoriile spun ca daca focul ar fi fost pus de
oameni platiti, acestia ar fi asteptat o noapte fara luna plina, si deci ar
parea ca a fost un accident. Poporul roman insa gasise vinovatul in persoana
lui Nero, un om cu multe cadavre in spate si o moralitate indoielnica. Se spune
ca Nero statea intr-un turn si canta, atunci cand Roma ardea, ca a comparat
incendierea Romei cu incendierea Troiei si ca a incendiat Roma pentru ca dorea
sa isi faca un palat in zona respectiva. Alte teorii spun ca Nero era in afara
Romei cand a avut loc incendiul. Ce se stie sigur este ca Nero a incercat sa ii
ajute apoi pe sinistrati, si ca a reconstruit zona, facand insa si un palat
spectaculos „Domus Aurea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu