Constiinta nationala, religie si emancipare politica in Transilvania

Trecerea Transilvaniei sub stapanire Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, caruia i s-a limitat autonomia interna. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de imparat.

Curtea de la Viena a reprezentat speranta unui sprijin pentru obtinerea drepturilor politice pe care autoritatile locale si nobilimea maghiara refuzau sa le acorde romanilor.

Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile romanilor trecuti la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolica a fost doar ameliorarea situatiei economice a clerului unit.

In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, in lipsa unei nobilimi nationale, lupta romanilor pentru drepturi politice a fost condusa mai ales de cler.

 

Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768) Episcop 1728-1751

S-a nascut la Sadu, langa Sibiu, intr-o familie de tarani liberi pe Pamantul Craiesc. Familia Micu, originara din „scaunul sasesc” al Sibiului, a devenit prin innobilare, in 1729, „Klein”, la care s-a adaugat desinenta nobiliara propriu-zisa „de Sad”. Inochentie Micu a urmat liceul iezuit din Cluj, apoi a studiat teologia. In 1728 a fost numit episcop, functie in care a fost instalat in 1732, cand i s-a acordat si un loc oficial in Dieta Transilvaniei. Initial, revendicarile sale vizau anularea legilor discriminatorii cuprinse in codurile de legi Aprobate si Compilate si se refereau la  punctul 3 din cea de-a doua Diploma Leopoldina (1701) prin care erau asigurate drepturi uniatilor.

El a transformat ideile mai vechi, sustinute de umanisti, de cronicari si in special de Dimitrie Cantemir – latinitatea romanilor, vechimea lor in Transilvania, nobletea lor romana – in argumentele pentru obtinerea drepturilor politice. Pe plan politic, obiectivul sau esential a fost recunoasterea „natiunii romano-valahice”(natiune – natio – in sens medieval insemna stare sociala care beneficia de anumite privilegii sau imunitati) pe masura valorii, numarului si aportului ei.

Programul lui Inochentie Micu nu ar fi fost posibil fara o serie de reforme sociale:

-          apararea taranimii libere de incercarile de aservire

-          reducerea robotei

-          desfiintarea servitutii personale;

-          libertatea fiilor de iobasi de a urma scoli si meserii

-          ridicarea nelimitata romanilor in slujbe si in aparatul de stat conform aptitudinilor, dar si necesitatii reprezentarii „natiunii romane” potrivit cu numarul, calitatea si rolul ei in viata principatului.

Aceste revendicari au stat la originea unui adevarat program de emancipare nationala a romanilor transilvaneni, care a fost continuat de Scoala Ardeleana.

Datorita consecventei cu care a cerut drepturi pentru romani, Inochentie Micu a fost chemat la Viena si apoi a fost silit sa plece in eil la Roma, unde a ramas pana la moarte.

Raspunsul membrilor Dietei din Cluj la memoriul episcopului Inochentie Micu din 1744: „Episcopul si clerul unit cer niste lucruri pe care nimenea nu le-a mai cerut vreodata de la strabunii nostri si nu le va putea cere nici de la urmasii nostri [...] Cer ceva ce rastoarna din temelie drepturile si libertatile avute pana acum, in pace, din partea natiunilor patriei. Cer ce, de fapt, clatina si tulbura intreg sistemul acestei tari pastrat pana acum in ordine buna, atat in cele religioase, cat si in cele politice si economice. In fine, cer aceea ce clerului si plebei valahe, dupa firea ei prea bine cunoscuta, nu i se cuvine niciodata. La aceste cereri nemaiauzite si foarte insemnate ale episcopului, noua, straturile, care am venit la aceasta dieta, nu ne este iertat a raspune, nefiind autorizati si pregatiti a ne declara intr-o chestiune atat de importanta si de neasteptata.”

Biserica Unita

Habsburgii au initiat chiar de la inceputul dominatiei lor in Transilvania o politica sustinuta de catolicizare a romanilor, care constituiau majoritatea populatiei.

Unirea cu biserica romano-catolica a fost hotarata de sinodul intrunit la Alba Iulia in 1697. Aceasta hotarare a fost urmata de un manifest semnat de 38 de protopopi, care apreciau promisiunea Curtii de la Viena ca unitii se vor bucura de privilegiile preotilor catolici.

In 1699, diploma emisa de imparatul Leopold I scutea preotii uniti de iobagie si de robota. Cea de-a doua Diploma Leopoldina referitoare la unire hotara ca si taranii uniti trebuie sa fie „primit intre straturile tarii, ca si ceilalti fii catolici ai patriei”. Dieta Transilvaniei nu a acceptat insa aceasta diploma. Unirea religioasa privea patru elemente canonice preluate de la catolici: recunoasterea primatului Papei, folosirea in ritual a painii nedospite (azima), Purgatoriul, purcederea Duhului Sfant nu numai de la Tatal, ci si de la Fiu (filioque). Uniatii sau greco-catolicii isi pastrau ritul bizantin, obiceiurile si calendarul ortodox.

Pe termen lung, „Unirea” a permis clerului greco-catolic sa aiba legaturi culturale cu Roma, fapt ce a favorizat si stimulat miscare de idei de care si-a legat numele Scoala Ardeleana, cu rol important in dezvoltarea constiintei nationale.

Supplex Libellus Valachorum – programul politic si national al Scolii Ardelene

Supplex-ul a fost redactat de Iosif Mehesi, de la Cancelaria aulica, in colaborare cu Samuil Micu, Ioan Piuariu-Molnar, Gheorghe Sincai, Petru Maior si altii. Memoriul, inaintat in martie 1791 imparatului Leopold, cerea reintegrarea „natiunii” romane in randul „natiunilor” tarii, fara deosebire de confesiune. Temeiul juridic al acestei revendicari consta in faptul ca romanii erau cei mai vechi locuitori ai tarii, cei mai numerosi si purtau sarcinile cele mai multe.

Inmai 1791, imparatul a trimis Dietei din Cluj memoriul romanilor, spunand ca „natia valaha ar cere [...] ca sa fie declarata ea natie regnicolara”. Imparatul cerea Dietei „sa propuna cat mai curand darea concetateniei romanilor, uzul liber al religiei si putinta unei culturi mai ingrijite”.

Membrii Dietei raspundeau imparatului ca „mare a fost surprinderea pe care a produs-o in inimile noastre un rescript regal atat de neasteptat”. Dieta a refuzat discutarea petitiei romanilor pentru motivul ca cererile reformulate si rezolvarea lor ar duce la rasturnarea vechiului sistem de prvilegii din Transilvania.

Scoala Ardeleana, miscare culturala nationala iluminista

Scoala Ardeleana a reprezentat un fenomen cultural-ideologic bazat pe o grupare de carturari cu idei si preocupari comune si pe un program de emancipare nationala. Scoala Ardeleana, formata din Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu si alti intelectuali, s-a conturat in deceniul opt al secolului luminilor, desfasuradu-si activitatea si la inceputul secolului al XIX-lea.

Reprezentantii ei si-au consacrat cea mai mare parte a activitatii studiului istoriei, pentru a dovei in principal originea latina, unitatea poporului roman si continuitatea sa in Dacia. Ei sustineau ideea „originii romane pure” caci, asa cum scria Samuil Micu, „romanii, cei ce astazi sunt in Dacia [...] ei pre sine se numesc romani si sunt din romanii cei vechi, de Traian adusi si asezati in Dacia”.