Spiru Haret (1855-1912) s-a nascut la Iasi, in familia unui functionar. A fost bursier al Liceului Sf. Sava si student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti. In 1878, a obtinut la Paris, unde se afla ca bursier, titlul de doctor in stiinte matematice.
Intors in tara, a fost profesor de mecanica rationala, algebra si geometrie analitica la Universitatea din Bucuresti. In 1892, a devenit membru al Academiei Romane.
Activitatea sa politica din PNL este legata de educatie si invatamant: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, apoi de trei ori ministru in mai multe guverne liberale intre anii 1897 si 1910.
In aceasta calitate, a condus reforma invatamantului secundar si superior din 1898, infiintand cele trei sectiuni ale claselor V-VIII (cursul superior) clasica, moderna si reala. Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) si a stimulat metodele noi in predarea tuturor disciplinelor. Profesorii erau numiti in functie de valoare. Un an mai tarziu Haret a propus spre votare o lege a invatamantului profesional cu planuri de instructii si statute speciale pentru scolile de arte si mestesuguri, liceele militare, seminarele teologice.
Pentru a da invatatorilor o pregatire adecvata, Haret a reorganizat scolile normale. In programe au fost introduse lucrarile practice agricole, considerandu-se ca "invatatorul sa fie satean el insusi si prin urmare sa pastreze iubirea pamantului si deprinderea de a-l lucra".
A infiintat, tot pentru invatatori, "Biblioteca pedagogica" in cadrul careia se tipareau, prin Casa Scoalelor, traduceri din literatura pedagogica. Prin circularele sale repetate, a determinat sporirea localurilor de scoala: intre 1897 si 1910, s-au ridicat in toata tara 2343, din care 1980 cat timp Haret a fost ministru.
Pentru ca bugetul statului si al comunelor nu ingaduia gratuitatea unor carti necesare scolilor, a dispus ca editarea lor sa fie facuta de minister pentru a le ieftini.
Spiru Haret este cel care a infiintat gradinitele de copii din Romania, a incurajat concursurile de carti didactice. A sustinut reviste ca Scoala romana, Convorbiri didactice etc., a creat scoli de adulti si cantine pentru copii saraci si a initiat tursimul scolar. In 1904, a infiintat Scoala Superioara de Arhitectura si Comisia Monumentelor Istorice.
Supranumit "omul scolii' pentru opera sa reformatoare, Spiru Haret este considerat organizatorul scolii moderne romanesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu