Strabon a oferit informatii de o valoare inestimabila privind dacii de pe vremea lui Burebista. Fara Strabon si fara cunoscutul decret al dionispolitanilor in onoarea lui Acronion, reconstituirea istoriei dacilor din acea perioada ar fi de-a dreptul imposibila.
Este limpede ca tocmai in acea epoca dacii au atins una din culmile puterii lor. Antecedentele marii "arhii" dacice realizata in timpul lui Burebista nu ne sunt destul de clare. Conditii interne favorabile triburilor ce locuiau in sud-vestul Transilvaniei, dezvoltarea fortelor de productie, legata, probabil de metalurgia fierului care avea aici posibilitati mai mari, ca si de exploatarea aurului, dublata de dezvoltarea relatiilor cu populatiile ilirice si celtice si de intensificarea comertului cu orasele grecesti de la Marea Adriatica si cu romanii, ale caror monede au circulat si se gasesc in tezaure pe teritoriul Daciei, au fost factorii care au favorizat dezvoltarea intr-un ritm mai accentuat a triburilor respective, avand centrul in muntii Orastiei.
Este probabil sa se fi alcatuit, inca inainte de Burebista, o uniune de triburi destul de inchegata, care a constituit miezul statului incepator dac. In acest sens exista cateva indicii. Inregistrarea unui conducator cu numele de Rubobostes (Trogus Pompeius, prologul cartii a XXXI-a), oe care C. Daicoviciu il considera anterior lui Burebista, ca si aceea a tatalui lui Burebista, ca predecesor al acestuia, in decretul care cinsteste pe Acronion, sunt fapte deosebit de semnificative, care ne permit, si chiar ne obliga, sa postulam existenta unei organizatii anterioare lui Burebista si care i-a servit acestuia ca instrument al actiunilor sale. Calitati exceptionale de organizator, o viziune clara a necesitatii consolidarii statului incepator dac in fruntea caruia ajunsese, poate prin mostenire, fac din Burebista o personalitate puternica. Procedeele folosite de el, anume exercitiile la care ii supune pe luptatori, disciplina necesara unui stat, pe care o realizeaza cu colaborarea marelui preot Decaineos, reprezentantul zeului, dar si membru proeminent al aristocratiei ce se transforma in clasa dominanta, se soldeaza cu rezultate excelente. Intr-adevar, prin aceste procedee Burebista si-a pregatit o vaza interna solida, care i-a permis sa porneasca la marile cuceriri ce l-au facut cunoscut in antichitate. Cuceririle sale s-au intins in rasarit pana la Olbia (cf. Dion Chrysostomos), in sud-est pana la Balcani si Marea Neagra, unde au supus triburile locale si orasele grecesti. In vest si sud-vest dacii au distrus triburile celtice, pe boii condusi de Critasiros, pe teurisci si alte triburi stabilite printre iliri si traci (Strabon, VII, 5,2). Rezultatul acestor actiuni a fost crearea unei mari stapaniri, Burebista devenind "primul si cel mai mare dintre regii traci de dincolo si de dincoace de Dunare" , cum se exprima decretul lui Acornion din Dinoysopolis.
Se intelege ca cuceririle din dreapta Dunarii, chiar daca nu atinsesera direct posesiunile romanilor, reprezentau motive de ingrijorare pentru acestia. Crearea unei mari puteri in tinutul dunarean, comparabila cu aceea a lui Mitridate, era de natura sa fie privita ca un pericol de clasa dominanta din Roma, cu atat mai mult cu cat, incercand sa se apropie de Pompei prin intermediul aceluiasi Acornion din Dinoysopolis, Burebista manifesta tendinta de a se amesteca in conflictele interne ale statului roman. De aceea, preparativele lui Ceza impotriva dacilor, mentionate de izvoarele antice, apar explicabile.
Dupa moartea lui Cezar (44 i.e.n) Burebista insusi este ucis, aproximativ in acelasi an, si el in urma unei rascoale sau, mai degraba, a unui complot din sanul aristocratiei. La Roma au loc apoi lupte civile, iar in Dacia incepe dezmembrarea arhiei lui Burebista, evenimente care amana pentru o perioada ciocnirea decisiva intre daci si romani, care parea totusi inevitabila.
Asupra mortii marelui conducator al geto-dacilor, Strabon ne informeaza ca ea a fost cauzata de niste rasculati, fara sa se dea alte amanunte de natura sa defineasca caracterul "razvratirii". Probabil ca uciderea lui Burebista a fost opera unei conjuratii, in care roul principal l-au avut sefii unor triburi obligate sa uporte o dominatie impusa cu armele. Intr-adevar, unirea realizata cu forta era intempestiva si nu putuse desfiinta particularismele tribale. Moartea violenta a lui Burebista a fost urmata de dezagregarea arhiei pe care o crease el. Dupa relatarile lui Strabon, in deceniile urmatoare geto-acii traiau impartiti in patru, apoi in cinci grupari distincte - in stanga Dunarii, iar in dreapta, pe teritoriul Dobrogei de azi, in trei, fecare cu conducatorul sau (Roles, Dapys si Zyraxes, dupa cum ne informeaza Dio Cassius).
Succesiunea exacta a conducatorilor ce au urmat dupa Burebista, ca si spatiile aflate sub conducerea acestora, ramane neclara pana la Decebal, insa se presupune ca arhia lui burebista a continuat, consolidandu-se in timp.
Chiar in epoca dezmembrarii, desi puterea lor decazuse din pricina dezbinarii interne si a aciunilor romane in timpul lui Augustus (16 ian. 27 i.e.n - 19 aug. 14 e.n.), Strabon arata ca dacii erau in stare sa puna pe picior de lupta 40.000 de oameni. Ei continuau sa constituie un pericol pentru stapanirea romana la Dunare si o preocupare serioasa pentru conducerea imperiului. Poetii, printre care si Horatiu, se fac adeseori ecoul acestor preocupari. Izvoarele vorbesc de actiuni ale unor regi, cum sunt Cotiso si Comosicus, in zona romana de la sud de Dunarea, actiuni militare sau diplomatice, care tulburau tihna clasei dominante de la Roma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu