Fiscalitate si taxe in Tarile Romane

Pana la inceputul secolului al XVII-lea, visteria nu cunostea decat doua feluri de contribuabili: proprietari si rumani. Birul celor dintai era garantat prin mosia lor, care in caz de neplata era vanduta ori luata domneasca; pentru al rumanilor era raspunzator proprietarul. Intreg sistemul nostru fiscal de atunci era intemiat pe principiul responsabilitatii colective:
de birul unui ruman raspundeau toti rumanii de pe o mosie; de birul lor proprietarul; de al acestuia ceilalti proprietari din acelasi sat sau hotar, de al satului intreg statele vecine, iar de al tuturor erau raspunzatori slujbasii insarcinati cu strangerea lui. Birul unui sat se stabilia nu dupa situatia materiala a contribuabililor, ci dupa numarul lor, consemnat intr-un catastif tinut la vistierie. Existau doua categorii de contribuabili (exceptandu-se slujbasii): proprietari si rumani, birul acestora fiind cu o treime mai mic decat al celorlalti. Pana la o noua seama, si ele se faceau destul de rar, visteria isi cerea birul asa cum era inscris in catastiful sau. Daca numarul real al locuitorilor unui sat era mai mare decat cel constatat la seama, birul, pe care ei si- repartizau intre sine potrivit situatiei materiale a fiecaruia, se usura; daca era mai mic, se maria. In aceasta organizare omul liber neproprietar nu se putea folosi de libertatea lui, pe care i-o desfiinta sistemul responsabilitatii colective si gradate. El era legat de grupa fiscala a rumanilor cu cari traia pe aceias mosie. Visteria un facea intre ei nici-o deosebire; birul lor era acelas si pentru implinirea lui facea raspunzator stapanul mosiei. Aceasta responsabilitate consacra asimilarea lui deplina cu rumanii. Iata de ce din momentul asezarii sale pe o mosie omul liber era considerat ca ruman al stapanului mosiei.

Rumanirea aceasta a oamenilor liberi neproprietari se va intelege si mai usor daca voiu arata ca sunt cazuri can chiar proprietarii singuri se fac rumani de buna voie, daruindu-si mosia boierilor puternici. In secolul al XVI-lea asemenea daruiri sunt destul de numeroase. Un caz dintre cele mai caracteristice este urmatorul: 22 de mici proprietari din Trestenic isi dau si isi inchina partile lor de mosie toate lui Dragu clucerul, caruia Radu Paisie i le confirma apoi prin cartea din 18 Maiu 1543. Evident ca dania o faceau ca sa-i fie rumani si sa se bucure de protectia lui. Proprietarul saracit de dari prefera situatia rumanului, pe care stapanul sau il apara impotriva apasarii fiscale. Spre a dobandi ocrotirea unui asemenea stapan, el i se darueste impreuna cu mosia. DE obiceiu la asmenea danii inchinarea persoanei nu-i mentionata; ea se subintelegea insa, ca si la vanzari, in instrainarea mosiei.
Giurescu, Constantin. Studii de istorie socială.