In 1990, Romania trebuia sa devina in optica partidului "o tara de dezvoltare medie", cu perspective impresionante de a trece la stadiul de "tara socialista multilateral dezvoltata si indreptarea Romaniei spre comunism".
Pentru a atinge acest obiectiv, regimul a promovat dupa 1974 o politica de crestere economica accentuata mai ales in sectorul industrial. Resursele statului, ca si imprumuturile externe, erau dirijate spre a mentine rate inalte de dezvoltare. Lipsa de materii prime si concurenta acerba de pe pietele externe in privinta calitatiii nu au reprezentat un inconvenient. Romania prelucra petrol importat in cantitati impresionante, dezvoltatand capacitati de rafinare de 30 milioane de tone, era unul din cei mai mari producatori de otel si avea industrii proprii de automobile si de avioane civile si militare.
In schimb, agricultura si serviciile nu beneficiau de acelasi ritm de crestere si, prin urmare, primeau un procentaj extrem de mic din fondurile de investitii.
Dupa 1974, obiectivele propuse in planurile cincinale au fost in mare parte ratate, In ciuda acestui esec, chiar ultimul plan cincinal (1986 - 1990) perpetua rate de crestere anuala extrem de ridicate atat in privinta venitului nationa (9,9% - 10,6%), cat si pentru produsul industrial brut (intre 13,3% si 14,2 %).
La acest dirijism economic gresit se adaugau si factorii externi: criza petrolului din 1973 si rata inalta a dobanzilor, desi pana in 1981 Romania s-a imprumutat constant de pe pietele externe. Creditele au fost folosite cu precadere pentru dezvoltarea excesiva a trei ramuri industriale: industria siderurgica, industria petrochimica si cea constructoare de masini.
Dar in anii '80 acestea s-au dovedit nerentabile: consumau prea multa materie prima si energie, produceau marfuri de slaba calitate si afectau, in mod inevitabil, industriile complementare.
In plus, efortul urias din ultimul deceniu al regimului de a rambursa datoria externa a uzat tehnologic principalele ramuri economice si a acutizat lipsa de resurse.
Chiar si solutiile de rezolvare a crizei economice, controlul centralizat, birocratia, planificarea in amanunt si cresterea rolului centrelor economice, au fost gresite si nu au dus la nici un rezultat.
Calitatea slaba a produselor romanesti a reorientat in anii '80 exporturile spre tarile membre C.A.E.R., intr-un procent de 57% in 1985. Legaturile comerciale cu Moscova, atat de mult blamate in anii '60, au revenit in forta in anii '80. S-a permis inclusiv "dezvoltarea legaturilor directe dintre intreprinderi", un lucru evitat dupa 1958.
In 1989, desi Romania anunta rambursarea datoriei externe, criza economica devenise acuta in toate sectoarele economiei. Produsele industriale aveau tot mai putin acces pe pietele occidentale, organismele financiare internationale evitau Romania, iar CEausescu a renuntat la clauza natiunii celei mai favorizate in schimburile cu Statele Unite.
Autori:
Nicoleta Dumitrescu, Mihai Manea, Cristian Nita, Adrian Pascu, Aurel Trandafir, Madalina Trandafir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu