Cum a murit Mihai Eminescu? A fost ucis?

In ceea ce priveste moartea poetului Mihai Eminescu exista mai multe speculatii. Nu se stie exact nici cum a murit, dar nici la ce ora a avut loc decesul sau. Unii sustin ca Emiescu a murit pentru ca era bolnav, insa exista o declaratie a unui martor, pe care o voi reda mai jos:


"Cât a stat la Şuţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şi era foarte liniştit. Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele. Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază.
Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: ”Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române !”
Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Deşteaptă-te,Române, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce.

Cum mergeam amândoi , unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi : ” Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc… Asta m-a omorât!”. L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-m potrivit capul pe pernă, şi când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic… Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise !"

Niciun comentariu: