Romanitatea romanilor: 101-106. Luptele lui Traian impotriva dacilor lui Decebal. Cucerirea Daciei de catre romani

Traian a pronit razboi impotriva dacilor, pe care ionienii ii numesc “dakoi”, dupa cum spune Apian in cartea a douazeci si treia a Istoriei romane, dorind sa ii pedepseasca pe acestia pentru ca refuzau sa mai plateasca tributul anual. Asadar Decebal, conducatorul dacilor, afland de expeditia initata de Traian impotriva neamului sau, s-a temut, caci cunostea priceperea acestuia in activitatile militare. Si incingandu-se lupta intre ei, romanii au ucis multi adversari, dar nu mai putini si dintre ai lor au fost raniti.
Atat de multi raniti erau incat, lipsind fesele pentru bandaje, Traian nu si-a curat nici propria sa haina. Iar dupa ce, cu greutate, a cucerit culmile si a ajuns aproape de capitala lor, Decebal a trimis soli, promitand ca va preda si armele si masinile si pe mesteri si ca va face tot ce i se va cere; si venind la imparat i s-a inchinat, plecandu-se la pamant. Traian, plecand apoi in Italia i-a luat cu el si pe solii lui Decebal. Acestia au fost introdusi in senat si, depunand armele si impreunandu-si mainile in felul prizonierilor, au spus si au cerut cu rugaminti multe lucruri. Si astfel, dupa ce au capatat tratate, din nou si-au luat armele. Iar Traian a primit onorurile triumfului si a fost numit Dacicus. Si, din pricina razboiului, nu a neglijat celelalte treburi si nu a facut mai putin dreptate, ci in multe locuri si adeseori a judecat de pe tribuna.

Cand i s-a dat de veste ca Decebal se razvrateste din nou si nu respecta tratatele, a pornit iarasi   razboi impotriva lui. Decebal, fiindu-i inferior in forta, s-a pregatit cu grija sa-l invinga prin inselaciune. Si stiind ca Traian este un om binevoitor si ca primeste pe cel ce vrea sa stea de vorba cu el, a trimis niste pretinsi dezertori care, de va fi cu putinta, sa-l ucida. Dar unul dintre ei a fost banuit si prins si, supus cercetarilor, a marturisit taina. Imparatul, dupa ce a construit un pot peste Dunare, lucrare mai presus de orice admiratie si cu neputinta de descris, a trecut fluviul pe acest pod si i-a infrant pe daci, cu greu si infruntand primejdii, dar i-a infrant. Si Decebal, pierzand orice nadejde, si-a facut singur seama. Si de atunci neamul dacilor si tara lor au devenit supuse romanilor. Si a gasit si tezaurul lui Decebal,  desi aceasta descoperire era greu de facut, caci barbatul, dupa ce abatuse din albia sa un rau care curgea prin apropierea capitalei sale, sapase foarte adanc in pamantul peste care trecea apa si asezase in groapa foarte mult aur si inca si mai mult argint si alte lucruri de pret care nu sunt distruse de umezeala si a acoperit cu lespezi groapa si a pus pe deasupra pamant si prundis si astfel din nou a readus apa in albia de mai inainte. Si intr-o pestere depusese multe lucruri. A facut acestea nefiind nimeni altcineva de fata decat prizonierii care lucreau in acest scop; iar dupa ascunderea bogatiilor i-a ucis pe prizonieri ca sa nu dezvaluiasca cele facute de el, dar unul dintre prietenii lui Decebal, avand si el cunostinta de locul unde se afla tezaurul, l-a aratat romanilor.