Revolutia de la 1848 - 1849 Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania, Banat, Bucovina

In 1848 intreaga Europa este cuprinsa de miscari revolutionare care isi propuneau reforme deocratice si intarirea rolului burgheziei ca forta politica. Incadrandu-se acestui proces, elita politica romaneasca trece la reformarea societatii dupa modelul revolutiilor europene.

Obiective politice	Obiective nationale	Obiective economice si sociale
Regimuri representative	Autonomie	Desfiintarea privilegiilor de orice fel
Drepturi si libertati individuale	Inlaturarea dominatiei straine	Desfiintarea iobagiei si clacasiei
Adoptarea unor constitutii	Crearea unui stat national	Improprietarirea taranilor
Egalitatea in drepturi politice	Recunoasterea drepturilor politice ale natiunii romane proportional cu ponderea ei	Libertatea comertului si a industriei

Obiective ale revolutiei 1848

 Moldova

Aici s-a manifestat opozitia fata de domnitorul Mihail Sturdza (a carui domnie a avut loc intre aprilie 1834 - iunie 1849), la care a participat boierimea mica si mijlocie, o parte a marii boierimi de orientare liberara si mai ales elita intelectuala. Domnitorul este adeptul ideilor conservatoare si a rezolvarii crizei politice interne fara convulsii sociale. La 27 martie s-a intrunit o adunare de protest, la hotelul Petersburg din Iasi. Un comitet ales a alcatuit o petitie catre domnitor, redactata de Vasile Alecsandri, in 35 de puncte. Boierimea moldoveana dorea reformarea regimului prin masuri moderate, atitudine explicabila prin autoritarismul lui Sturza si temerea fata de o interventie armata a Rusiei, care avertizase ca nu se vor tolera miscari revolutionare.

Autoritatile ii aresteaza pe manifestanti; cativa reusesc sa se refugieze in celelalte provincii romanesti participand la actiunile revolutionare. Revolutionarii moldoveni, puternic impresionati de Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au redactat un legamant, la Brasov, la 12 mai, intitulat Printipiile noastre pentru reformarea patriei.

Tara Romaneasca

Evenimentele s-au desfasurat pe cale revolutionara, dupa model francez. Principalele forte participante au fost: Societatea Secreta Fratia, Grupul de exilati romani aflati la Paris, negustori, intelectuali, boierime liberala, ofiteri si populatie urbana.

Revolutia urmarea rasturnarea regimului existent si edificarea unuia nou si modern.

La 9 iunie, la Islaz, s-a desfasurat o adunarea populara, unde Ion Heliade Radulescu  prezinta un program. Ca urmarea a declansarii insurectiei in Bucuresti pe 13 iunie, domnitorul Gheorghe Bibescu a abdicat si a fugit in Transilvania, incredintand conducerea tarii unui guvern provizoriu prezidat de mitropolitul Neofit si avand in componenta pe: Ione Heliade Radulescu, Christian Tell, Nicolae Balcescu, C.A. Rosetti, Ion C. Bratianu s.a.

Guvernul provizoriu, in lipsa unui corp reprezentativ, exercita atat puterea executiva, cat si pe cea legislativa si avea misiunea de a organiza noul regim pe baza celor 21 de puncte ale Proclamatiei de la Islaz. Erau infiintate: Garda Nationala, Comisia Proprietatii care-si propunea sa reglementeze raporturile dintre proprietari si clacasi, Comisarii de Propaganda, a caror atributie era explicarea programului de la Islaz, iar Agentii Diplomatici erau acreditati pe langa Marile Puteri pentru a obtine sprijin extern. Guvernul a desfiintat rangurile boieresti, a eliberat detinutii politici, a decretat desfiintarea cenzurii si a stabilit culorile drapelului national: albastru, galben, rosu cu deviza Dreptate-Fratie.

Revolutia a esuat ca urmare a interventiei militare turcesti. Intr-o prima etapa, reprezentantul Portii, Suleiman Pasa, condamna revolutia si obliga la infiintarea unei Locotenente Domnesti, compusa din Ion Heliade Radulescu, Nicolae Golescu si Christian Tell.

Aceasta solutie nemultumeste Rusia si Imperiul Otoman, noul trimis al Portii, Fuad Pasa, intrand cu armata in Bucuresti, pe 13 septembrie si anuntat restaurarea Regulamentului Organic.

Transilvania, Banat, Bucovina

In aceste pronvincii, aspectele sociale si politice sunt amplificate de dorinta romanilor de a obtine emanciparea nationala.

La miscarea revolutionara au participat elita burgheza, ecleziastica si intelectuala, alaturi de taranime.

In Transilvania se manifesta un conflict etnic intre romani si maghiari, determinat de programul national al revolutionarilor maghiari, care isi propuneau restaurarea Ungariei Medievale. Ei hotarau, in 1848, sa nu recunoasca individualitatile nationale din Ungaria, sa impuna folosirea exclusiva a limbii maghiare in stat si sa proclame Unirea Transilvaniei si a Comitatelor din Partium cu Ungaria.

Protestele romanilor iau forma celor trei Adunari Populare de la Blaj:

-        -  18 aprilie: adunarea care testeaza atitudinea populatiei fata de programul politic national, pregatind totodata adunarea din mai

-       -   3-5 mai: Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii din Blaj proclama independenta natiunii romane si adopta Petitiunea Nationala, un program in 16 puncte. Adunarea propune infiintarea unui organ executiv, Comitetul National, condus de Andrei Saguna, care sa coordoneze actiunea politica romaneasca. Mai multe petitii sunt trimise Dietei din Cluj si Curtii Imperiale din Viena. Esecul misiunilor romanesti si sanctionarea uniunii cu Ungaria de catre imparat duc la trecerea de la faza legalista a revolutiei la cea armata.

Datorita rezistentei romanilor, unificarea politica si administrativa a Transilvaniei si Ungariei esueaza, iar colaborarea dintre autoritatile maghiare si cele austriece inceteaza.

-     -     3-16 septembrie: a treia Adunare de la Blaj hotaraste organizarea militara a provinciei pentru a apara suveranitatea teritoriilor romanesti. Intre lunile octombrie 1848 si iulie 1849 se declanseaza un razboi civil intre trupele austriece si cele maghiare, ultimele conduse de generalul polonez Iosif Bem. Romanii se retrag in Muntii Apuseni, iar comanda trupelor o detine Avram Iancu, care rezista atacurilor maghiare.

Conflictele dintre maghiari si austrieci duc la reconsiderare a pozitiei Vienei fata de romani, astfel ca prin Constitutia de la 4 martie 1849 imparatul Franz Joseph recunoastea autonomia Transilvaniei. 
Intre romani si maghiari incep tratative mediate initial de deputatul roman Ioan Dragos si continuate cu succes de Nicolae Balcescu. La 2 iulie 1849 s-a semnat Proiectul de Pacificare de la Seghedin. Acordul recunostea unele drepturi ale romanilor, dar nu prevedea renuntarea la unirea Transilvaniei cu Ungaria. 
Soarta revolutieia fost decisa ded contraofensiva trupelor celor doua Imperii (Austriac si Tarist), care inving armata maghiara in august 1849. 

In Bucovina, din initiativa Comitelului de Actiune, are loc la 8 mai 1848, la Cernauti, o adunare populara nationala sub presedintia lui Eudoxiu Hurmuzaki.  Adunarea a eleborat un program dezvoltat ulterior, in iulie, in actul intitulat Petitia Tarii. Aici se revendicau: autonomia provinciei si a bisericii ortodoxe, o dieta care sa cuprinda reprezentanti ai tuturor starilor si o conducere proprie in administratie, justitie si politica. 

In Banat, provincie integrata Ungariei la sfarsitul secolului al XVIII-lea, miscarea de eliberare nationala imbraca tot forma unor adunari populare. In fruntea banatenilor s-a remarcat Eftimie Murgu, adept al unirii Banatului cu Transilvania. In adunarea din 15 iunie 1848, de la Lugoj, se solicita atat autonomia provinciei, cat si recunoasterea natiunii si a limbii romane.