Razboaiele balcanice: Tratatul de la Bucuresti

Bucurestiul  avea sa fie gazda delegatiilor de pace pe 30 iulie 19113. Venizelos conducea delegatia Greciei, Nikola Pašić delegatia Serbiei, Muntenegru era reprezentat de Janko Vukotić, iar Titu Maiorescu conducea delegatia Romaniei. Prin intermediul ambasadorilor lor la Bucuresti, Marile Puteri au fost prezente in discutiile de pace, avand o mare influenta, fara insa a domina. Romania a respins cerinta otomanilor de a participa, sustinand ca probleme discutate priveau doar aliatii din Balcani, lasand astfel Bulgaria sa discute direct cu ei. Delegatii au fost de accord cu incetarea focului pentru 5 zile, incepand cu ziua urmatoare.

Dimitar Tonchev, noul ministru de finante bulgar, a condus delegatia Bulgariei, tinand locul premierului Vail Radoslavov, care a nu a dorit sa participe. Tonchev a incercat sa divida parerile in interiorul coalitiei victoriaose, insa s-a lovit de un zid atunci cand Grecia, Romania si Serbia au prezentat o pozitie unita. Astfel, Bulgaria s-a inteles mai intai cu Romania, cedand Sudul Dobrogei, lucru cu care fusese de accord inca de pe 19 iulie. In urma acestei concesiuni Romania incercat sa afiseze o pozitie de moderator.

Delegatii si-au incheiat treaba pe 8 august, semnand Tratatul de la Bucuresti doua zile mai tarziu. Tratatul impartea Macedonia in 3, intre Serbia, Grecia si Bulgaria (in ordine dupa dimensiunea partilor primite). 

Tratatul a fost foarte bun pentru tarile victorioase (Romania – care castiga Sudul Dobrogei si devenea un arbitru in regiune, Serbia, Grecia – care primeau teritorii si isi intareau pozitiile), insa dezastruos pentru Bulgaria, care se vedea fara teritoriile visate si epuziata.